Altair: Steaua Turtită de Propria Rotație

Steaua Altair se află în constelația Vulturul, la aproximativ 16,7 ani-lumină de Pământ. Se rotește atât de repede încât este lățită la ecuator și turtită la poli. O poți recunoaște cu ochiul liber printre reperele din ghidul stelelor, însă forma ei se vede numai în observații profesionale.

Pe cer, Altair alcătuiește Triunghiul de Vară împreună cu Vega și Deneb. Potrivește harta cerului cu data și zona din care privești, apoi compară cele trei colțuri ale desenului.

Altair, pe Scurt

Aspectul de pe cer și forma reală a stelei îți spun lucruri diferite.

• Constelația: Vulturul, numită Aquila în latină.
• Distanța: aproximativ 16,7 ani-lumină.
• Sursa de energie: fuziunea hidrogenului din nucleu.
• Forma: mai lată la ecuator și turtită la poli.
• Rotația estimată: 7 ore și 46 de minute în modelul publicat în 2020.
• Reperul pe cer: unul dintre cele trei colțuri ale Triunghiului de Vară.

De ce este mai lată la ecuator?

Altair nu este o sferă solidă. Steaua conține gaze fierbinți, iar rotația rapidă le împinge mai mult spre exterior în regiunea ecuatorului. Distanța dintre poli rămâne mai mică decât lățimea stelei măsurată prin ecuator.

Deformarea schimbă și strălucirea suprafeței.

Polii sunt mai fierbinți și emit mai multă lumină decât ecuatorul. Fenomenul se numește întunecare gravitațională, adică o diferență de strălucire produsă de condițiile create pe suprafață de rotație. „Întunecare” nu înseamnă că ecuatorul este negru: și acolo, steaua strălucește intens.

Privește cu atenție o ilustrație în care apare o bandă întunecată. La Altair, diferența vine din temperatura suprafeței, nu dintr-un inel care acoperă steaua. Culorile alese de un ilustrator pot accentua contrastul.

Cât durează o rotație?

Un studiu publicat în 2020 estimează că Altair face o rotație în 7 ore și 46 de minute. Raza ecuatorială rezultată este de 2,008 ± 0,006 ori raza Soarelui, iar viteza materialului de la ecuator ajunge la aproximativ 314 km/s.

Valorile descriu modelul potrivit cu observațiile, nu o măsurătoare fără incertitudini.

Studiul estimează masa la 1,86 ± 0,03 mase solare, cu condiția identificării corecte a oscilațiilor stelei. Pentru vârstă sugerează circa 100 de milioane de ani. Compoziția și felul în care este descris interiorul influențează rezultatele; estimările mai vechi ale masei foloseau alte modele.

Altair se află în secvența principală, adică în etapa în care hidrogenul din nucleu se transformă în heliu prin fuziune. Energia eliberată susține steaua împotriva propriei gravitații. Rotația îi schimbă forma, fără să oprească această sursă de energie.

Cum a fost văzută suprafața?

În 2007, astronomii au combinat lumina a patru telescoape aflate la aproximativ 300 de metri unele de altele, în California. Au reconstruit astfel o imagine în infraroșu apropiat care arată forma deformată și strălucirea neuniformă.

Metoda se numește interferometrie: lumina adunată separat este combinată pentru a distinge detalii foarte mici pe cer. Depărtarea dintre telescoape ajută la măsurarea acelor detalii; nu există o oglindă solidă care să acopere întregul spațiu dintre ele.

Raportul din 2007 arăta că un model simplu, cu rotație uniformă, nu explica toate observațiile. Rotația diferită în interior, o altă descriere a diferențelor de strălucire sau ambele puteau explica nepotrivirea.

O altă informație vine din spectru, adică lumina stelei desfăcută după lungimile de undă. Hidrogenul din atmosferă absoarbe unele dintre ele și lasă linii întunecate. Liniile îți spun ceva despre atmosferă; nu sunt desenul ecuatorului mai puțin strălucitor.

Cum găsești Altair pe cer?

În emisfera nordică, serile de vară sunt potrivite pentru recunoașterea Triunghiului de Vară. Stelele lui sunt suficient de strălucitoare pentru a se distinge și pe un cer urban. Desenul este un asterism, adică o formă familiară alcătuită din stele, nu o constelație separată.

Compară în ghidul constelațiilor Vulturul, unde se află Altair, cu Lira din jurul Vegăi și Lebăda, unde se află Deneb. Confirmă mai întâi cele trei colțuri, apoi urmărește pe hartă care dintre ele aparține Vulturului. Dacă desenul pare întors, verifică întreaga formă, nu doar poziția pe care ți-o amintești de la ultima ieșire.

Ochii îți arată unde se află Altair. Interferometrul dezvăluie ce formă și ce strălucire are suprafața ascunsă în acel punct.

Ce mai pot afla astronomii?

Modelul din 2020 nu separă complet influența masei de cea a compoziției. Spectre mai precise pot ajuta la verificarea acestor variante și la descrierea mai bună a interiorului.

O singură temperatură și o sferă perfect rotundă nu descriu suficient Altair. Steaua pe care o recunoști în Triunghiul de Vară îi ajută pe astronomi să verifice cât de bine înțeleg rotația unei stele și efectele ei asupra luminii.