Spica: Două Stele care Își Reflectă Lumina

Steaua Spica este reperul alb-albăstrui cel mai luminos din constelația Fecioara. În acel punct sunt, de fapt, două stele fierbinți, care se rotesc una în jurul celeilalte în puțin peste patru zile. Poți compara nuanța lor cu aceea a lui Arcturus în ghidul stelelor luminoase.

Caută curbura oiștii Carului Mare și urmărește-o spre Arcturus, apoi continuă spre Spica. Folosește harta cerului ca să potrivești desenul cu ora la care privești. Nu trebuie să separi cele două componente pentru a recunoaște steaua.

Spica, pe Scurt

Punctul luminos este o pereche reală, legată prin gravitație.

• Alt nume: Alpha Virginis, scris și α Virginis.
• Constelația: Fecioara, numită și Virgo.
• Distanța aproximativă: 250 de ani-lumină.
• Tipul stelelor: două componente fierbinți, de tip B.
• Perioada orbitală: circa 4,01 zile.
• Ce o face interesantă: forme deformate, pulsații și lumină reflectată.

Cum Au Fost Descoperite Cele Două Stele

Componentele sunt prea apropiate pentru a fi separate într-o observație vizuală obișnuită. Perechea a fost identificată în 1890 prin spectru: fiecare stea lasă propriile linii în lumina descompusă după lungimea de undă.

Când o stea se apropie sau se îndepărtează de noi, aceste linii se deplasează ușor. Măsurătorile urmăresc astfel două mișcări în locul unde ochiul vede un singur punct. Dacă privești prin binoclu, nu te aștepta să le vezi separat; poți în schimb explora stelele din jur.

Orbita și distanța spun lucruri diferite. Perechea parcurge un circuit în aproximativ patru zile, dar lumina ei călătorește până la noi circa 250 de ani. Ritmul mișcării nu este timpul necesar pentru ca imaginea să ajungă pe Pământ.

Gravitația Le Schimbă și Forma

Cele două stele sunt atât de apropiate încât se deformează sub atracția reciprocă. Gravitația nu acționează la fel asupra tuturor părților fiecărei stele. Efectul, numit mareic, împiedică păstrarea unei forme perfect sferice.

Asta nu înseamnă că se ciocnesc sau că există o punte vizibilă de gaz între ele. Ilustrația unor forme ușor alungite poate explica efectul, fără să fie o fotografie exactă a suprafețelor.

Componenta mai masivă prezintă și pulsații, adică își modifică ușor structura și lumina prin mișcări repetate. Studiul din 2016 a identificat trei moduri de oscilație. Pentru unul dintre ele, legătura exactă cu ritmul orbitei sugerează influența mareică a companionului.

Nu toate schimbările trebuie reduse la același ceas de patru zile. Mișcarea pe orbită și mișcările din interior se suprapun în lumina primită, iar măsurătorile trebuie să le deosebească.

O Stea Poate și să Reflecte Lumină

Stelele produc lumină proprie, dar pot și reflecta o parte din lumina care ajunge la ele. În sistemul Spica, fiecare componentă o luminează pe cealaltă. Studiul din 2019 a identificat un semnal mic care se schimbă de-a lungul orbitei și este explicat în principal prin această reflexie.

Semnalul ține de polarizare, o proprietate care descrie direcțiile în care oscilează undele luminoase. Reflexiile de pe apă sau sticlă pot fi polarizate; de aceea anumiți ochelari de soare reduc strălucirea lor. În astronomie, această proprietate a luminii se măsoară cu instrumente foarte precise.

Atmosferele celor două stele reflectă doar câteva procente din lumina pe care o primesc. Cea mai mare parte a luminii văzute de noi este produsă de ele. Nu sunt oglinzi solide și nu strălucesc în principal prin reflexie.

Chiar și contribuția mică este utilă: felul în care se schimbă polarizarea arată mai multe despre orientarea perechii. Poți afla astfel ceva despre două stele pe care nu le distingi ca puncte separate.

Orbita Pune la Încercare Modelele

Din mișcarea orbitală se pot calcula masele folosind gravitația. Analiza din 2016 a obținut aproximativ 11,4 mase solare pentru steaua mai mare și 7,2 pentru companion, cu incertitudini de circa 1,2 și 0,8 mase solare.

Aceste numere nu sunt diametrele. Razele rezultate din aceeași analiză sunt de aproximativ 7,5 și 3,7 ori raza Soarelui. Masa și dimensiunile trebuie păstrate ca proprietăți diferite, chiar atunci când apar împreună într-o comparație.

Vârsta estimată prin model este de 12,5 milioane de ani, cu o incertitudine de aproximativ un milion. În limitele erorilor, masele calculate din orbită se potriveau cu cele rezultate din modelele de evoluție. Perechea oferă astfel o verificare a explicațiilor despre stelele masive.

Încearcă Drumul dinspre Arcturus

Începe cu oiștea Carului Mare, dacă o vezi în seara respectivă. Urmărește-i curbura spre Arcturus, cu nuanța sa caldă, apoi continuă pe hartă spre Spica. Compară întâi aceste două repere și lasă desenul întreg al Fecioarei pentru următorul pas.

Constelația se vede bine seara primăvara în emisfera nordică și toamna în cea sudică. Spica este și un colț al desenului mai mare numit Rombul Fecioarei. Verifică condițiile de observare când îți alegi seara; liniile din hartă sunt doar ajutoare pentru orientare.

O Contribuție Mică Poate Dezvălui Mult

Lumina reflectată oferă o cale de a descoperi alte perechi apropiate și de a le afla orientarea. Unghiul sub care vedem orbita contează apoi în calculul maselor. O parte mică din lumină poate ajuta la măsurarea unor proprietăți importante.

Când revii la Spica, poți privi punctul luminos ca pe o relație între două stele: se atrag, își influențează mișcările și își reflectă o parte din lumină. Reperul ușor de găsit ascunde mai mult decât două becuri aprinse în același loc.