Constelația Vulpea: Descoperirea Primului Pulsar

Vulpecula, sau Vulpea, este o constelație discretă din interiorul Triunghiului de Vară. Cu un telescop mic poți căuta aici nebuloasa M27. Tot din această regiune a venit însă un semnal radio neobișnuit, care a dus la descoperirea primului pulsar.

Deschide ghidul constelațiilor ca să vezi vecinătățile Vulpii: Cygnus, Lyra, Hercules, Sagitta, Delphinus și Pegasus. Stelele luminoase din jur îți dau repere mai bune decât încercarea de a ghici forma animalului printre stelele slab vizibile.

Vulpecula pe Scurt

• Numele figurii: Vulpea.
• Reper mare: Triunghiul de Vară.
• Seri potrivite în emisfera nordică: începutul toamnei.
• Obiect pentru telescop mic: M27, nebuloasa Dumbbell.
• Sursa radio istorică: CP1919, numită astăzi PSR B1919+21.
• Observația decisivă: impulsurile din 28 noiembrie 1967.

Cum Găsești Regiunea Vulpii?

Pornește de la Vega, Deneb și Altair, vârfurile Triunghiului de Vară. Vulpecula se află în interiorul acestei figuri mari. Alege pe harta cerului locul și ora la care privești, apoi compară grupuri mici de stele, pe rând.

Nu trebuie să recunoști imediat o vulpe.

La începutul toamnei, regiunea este bine plasată seara pentru observatorii din emisfera nordică. În emisfera sudică, reperul sezonier este începutul primăverii. Constelația poate fi văzută în întregime și din regiunile ecuatoriale și temperate sudice, la momentele potrivite ale anului.

Liniile de pe hartă te ajută să urmărești o figură, iar conturul delimitează regiunea care poartă numele Vulpecula. Punctele mai mari reprezintă stele aparent mai strălucitoare. Desenul nu înseamnă că toate stelele respective sunt vecine în spațiu.

Ce Poți Vedea în M27?

Prin telescop, poți căuta o pată luminoasă alungită, cu doi lobi. Forma i-a adus numele Dumbbell, adică halteră. NASA recomandă luna septembrie pentru observare și indică magnitudinea 7,5 pe scara strălucirii aparente, așa cum este văzută de pe Pământ.

M27 este gaz aruncat în spațiu de o stea îmbătrânită. Astronomii numesc asemenea nori luminoși „nebuloase planetare”, deși nu sunt planete. Încearcă mai întâi să distingi forma generală, apoi compar-o cu detaliile din fotografii.

Verifică condițiile de observare când îți alegi seara. Nebuloasa este un obiect mai dificil decât stelele luminoase ale Triunghiului de Vară. Pe harta constelației apare și NGC 6885, un roi deschis, adică un grup de stele, pe care îl poți explora ulterior.

Cine a Observat Semnalul Neobișnuit?

Jocelyn Bell, doctorandă la Cambridge, în 1967. Lucra cu Antony Hewish și folosea un ansamblu de antene radio la a cărui construcție participase. Printre înregistrări a remarcat o urmă care revenea din aceeași regiune a cerului.

Astăzi, sursa poartă numele PSR B1919+21. Inițial a fost numită CP1919; cifrele indicau aproximativ poziția ei în sistemul de coordonate al cerului.

Urma neobișnuită merita verificată.

Semnalul exista în înregistrări din august, fără să fie încă recunoscut drept o succesiune de impulsuri. Bell a comparat observațiile mai vechi și a văzut că, atunci când apărea, sursa își păstra locul printre stele. Hewish i-a propus să folosească un aparat de înregistrare mai rapid.

Ce a Schimbat Aparatul Mai Rapid?

A despărțit impulsurile în înregistrare, astfel încât ritmul lor să poată fi recunoscut. Pe 28 noiembrie 1967, Bell a văzut o succesiune regulată, cu aproximativ 1,3 secunde între impulsuri. Aparatul arăta mai bine variațiile rapide ale semnalului.

Echipa trebuia să afle și dacă semnalul venea din spațiu. Sursa revenea odată cu stelele, după aproximativ 23 de ore și 56 de minute, în loc să urmeze ziua obișnuită de 24 de ore. Acest indiciu ajuta la deosebirea ei de interferențele produse pe Pământ.

Bell povestește și verificarea cu un alt radiotelescop. Semnalul a apărut după corectarea unei erori privind ora la care trebuia să intre în câmpul aparatului. Un rezultat surprinzător avea nevoie de asemenea verificări înainte de a primi o explicație.

De Unde Vin Impulsurile Unui Pulsar?

De la o stea neutronică ce se rotește și trimite un fascicul în direcția noastră la fiecare trecere. O stea neutronică este nucleul extrem de compact rămas după prăbușirea unei stele masive. Radiația este produsă în regiuni asociate polilor săi magnetici.

Poți să-ți imaginezi fasciculul unui far care trece periodic prin dreptul tău. Detectorul înregistrează un impuls când fasciculul ajunge în direcția lui. Pentru acest tip de pulsar, rotația este sursa de energie.

Rotația stelei neutronice explică astăzi ritmul impulsurilor. Recunoașterea semnalului necunoscut a fost primul pas. În două luni, echipa găsise patru pulsari, iar articolul care anunța descoperirea a apărut pe 24 februarie 1968.

De Ce Merită Să Revii la Vulpecula?

Pentru că o regiune cu stele modeste ascunde două experiențe foarte diferite. M27 îți oferă ceva de căutat prin telescop. Povestea lui CP1919 arată cum o urmă aparent neînsemnată, înregistrată mai clar și verificată atent, poate dezvălui un tip nou de obiect cosmic.

Data viitoare când recunoști Triunghiul de Vară, încearcă să găsești și Vulpea. Vei putea lega un loc de pe cer de momentul în care astronomii au început să studieze pulsarii. Descoperirea a pornit de la atenția acordată unui semnal care nu se potrivea cu cele cunoscute.