Constelația Vărsătorul: Norii Rămași După Viața unei Stele

Constelația Vărsătorul cuprinde roiul stelar M2 și doi nori cunoscuți de gaz: Nebuloasa Saturn și Nebuloasa Helix. Gazul lor a fost eliminat de stele aflate spre sfârșitul vieții. Compară regiunea cu Pegas și Capricornul în ghidul constelațiilor, apoi alege ce vrei să cauți.

În emisfera nordică poți începe în serile de toamnă; în sud, sezonul corespondent este primăvara. Verifică harta cerului pentru ora și poziția de unde privești. Obiectele sunt în aceeași direcție generală, fără să aparțină toate unui singur sistem.

Vărsătorul pe scurt

Poți trece de la o grupare de stele la materialul lăsat în urmă de o singură stea.

• Nume latin: Aquarius.
• Prescurtare oficială: Aqr.
• Poziție pe cer: traversează ecuatorul ceresc și ecliptica.
• Roi globular: M2.
• Nebuloasă mai compactă: NGC 7009, numită Nebuloasa Saturn.
• Nor întins de gaz: NGC 7293, numit Helix.

Cum găsești regiunea Vărsătorului?

Pornește de la constelațiile vecine pe harta orientată. Pegas, Capricornul și Peștii te ajută să confirmi regiunea. Figura care poartă apa este un mod de a ține minte desenul, în timp ce granițele moderne stabilesc zona numită Vărsătorul.

Ecuatorul ceresc este proiecția ecuatorului Pământului pe cer. Ecliptica este traseul aparent al Soarelui de-a lungul unui an. Constelația le traversează, iar planetele Sistemului Solar pot apărea în această direcție la date diferite. Pentru pozițiile lor, folosește harta actuală.

De la latitudini foarte nordice sau sudice, nu se vede întotdeauna întreaga constelație. Alege ora după obiectul pe care îl cauți. O hartă largă îți dă orientarea, iar pentru o nebuloasă mică îți trebuie apoi un câmp mai detaliat.

Ce este Nebuloasa Saturn?

NGC 7009, numită și Caldwell 55, este o nebuloasă planetară: gaz eliminat de o stea într-o etapă târzie. Porecla vine de la prelungirile laterale care amintesc de conturul lui Saturn.

O stea asemănătoare Soarelui se poate dilata și poate pierde straturile exterioare. Rămâne un nucleu mic și fierbinte, care evoluează spre o pitică albă. Radiația ultravioletă a nucleului furnizează energie gazului din jur și îl face să lumineze.

Într-un telescop mic, nebuloasa poate părea aproape un punct stelar. Instrumentele mai mari pot arăta mai mult din formă. Confirmă câmpul și focalizarea înainte să cauți prelungirile; fotografia detaliată nu descrie automat o vedere accesibilă la prima observație.

Ce este Nebuloasa Helix?

Nebuloasa Helix, NGC 7293 sau Caldwell 63, este un alt exemplu de nebuloasă planetară. Referința din catalogul NASA indică aproximativ 650 de ani-lumină. În jurul restului fierbinte al unei stele cândva asemănătoare Soarelui se întinde gazul pe care aceasta l-a eliminat.

Aspectul de inel al fotografiei ascunde o structură tridimensională mai complicată. Observațiile detaliate arată și aglomerări numite noduri cometare. Sunt gaz și praf; numele descrie forma, fără să însemne că fiecare aglomerare este o cometă care orbitează steaua.

Poți încerca să găsești Helix prin binoclu sau un telescop mic, sub un cer întunecat. La început poate apărea doar o pată difuză. Un filtru potrivit poate îmbunătăți contrastul, dar inelul și filamentele din fotografia prelucrată sunt obiective separate.

Toamna, în emisfera nordică, Helix este descrisă ca fiind joasă pe cer; pentru emisfera sudică este recomandat începutul primăverii. Înălțimea reală depinde de latitudine și oră. Uită-te pe hartă înainte să adopți o oră sau o poziție din altă regiune.

Ce fel de grupare este M2?

M2 este un roi globular: o grupare aproximativ sferică de stele, ținută împreună de gravitație. Lumina pare mai concentrată spre centru. Catalogul NASA îl plasează la circa 37.000 de ani-lumină, mult mai departe decât norul Helix din aceeași regiune a cerului.

Prin telescop, încearcă mai întâi să recunoști concentrarea de lumină. Separarea stelelor din câmpul dens este un obiectiv mai dificil. Vizibilitatea cu ochiul liber în condiții ideale nu trebuie să fie testul pe care îl impui primei tale încercări.

Roiul conține stele vechi, dar fotografiile nu arată toate același lucru. Hubble a folosit lumină vizibilă și infraroșie, iar GALEX a înregistrat ultraviolet. Culorile atribuite observațiilor ajută cercetarea; nu formează un șablon exact pentru ce vezi prin ocular.

De ce poartă și meteori numele constelației?

Eta Aquaridele, din mai, provin din particule lăsate de cometa Halley. Delta Aquaridele Sudice au maximul general spre sfârșitul lui iulie, iar 96P/Machholz este considerată un posibil părinte. Radiantul lor este în Vărsătorul: direcția din care dârele par să se răspândească, nu sursa din stelele îndepărtate.

Alege un singur obiect pentru început

După ce confirmi regiunea, folosește harta detaliată pentru M2 sau pentru o nebuloasă. Verifică condițiile de observare înainte să alegi. O pată concentrată, o nebuloasă mică și un nor întins cer așteptări diferite, chiar dacă fotografiile lor par la fel de luminoase.

Notează ce distingi direct: lumină concentrată, o formă întinsă sau un obiect încă nesigur. Compară apoi cu imaginea publicată. Poți reveni pentru un detaliu mai dificil, fără să consideri inutilă o primă identificare modestă.

Gazul eliminat are o poveste în continuare

Helix și Nebuloasa Saturn arată că o stea își poate pierde mult din gaz, lăsând un nucleu care încă furnizează energie. Materialul se extinde și se împrăștie treptat în spațiu. O parte poate contribui mai târziu la alte stele și planete.

Soarele este așteptat să treacă prin același tip general de evoluție târzie. Nebuloasele nu îi prezic forma sau strălucirea exactă. Ne arată însă ce rămâne dincolo de steaua întreagă cu care suntem obișnuiți: un nucleu fierbinte și materia pe care a trimis-o înapoi în spațiu.