Constelația Șopârla: Un Roi Stelar și un Blazar

Constelația Șopârla, numită Lacerta în latină, cuprinde roiul stelar NGC 7243 și BL Lacertae, un obiect confundat inițial cu o stea variabilă. BL Lacertae este un blazar: o galaxie cu un centru care emite intens și al cărei jet, un flux de particule, este îndreptat aproximativ spre Pământ. Poți găsi regiunea în ghidul constelațiilor.

Pentru România, începe cu serile de toamnă. În emisfera sudică, sezonul favorabil este primăvara, iar din zonele temperate sudice se vede doar o parte a constelației. Potrivește harta cerului cu ora și poziția de unde privești, apoi caută reperele din jurul Șopârlei.

Șopârla pe scurt

Ai aici două feluri foarte diferite de obiecte, în aceeași regiune de pe hartă.

• Nume latin: Lacerta.
• Prescurtare oficială: Lac.
• Poziție pe cer: în emisfera cerească nordică.
• Sezon potrivit seara: toamna în emisfera nordică.
• Roi stelar: NGC 7243.
• Galaxie activă: BL Lacertae.

Stelele și galaxiile din această regiune nu alcătuiesc împreună o singură familie. Constelația îți oferă o adresă pe cer; observațiile arată apoi ce fel de obiect se află în fiecare direcție.

Cum găsești constelația Șopârla?

Caută regiunea dintre Lebăda și Andromeda pe hartă. Cefeu, Casiopeea și Pegas sunt celelalte constelații vecine. Poți începe cu una pe care o recunoști deja, apoi compara stelele de lângă ea cu cele desenate în Șopârla.

Harta Biroului de Astronomie pentru Educație al IAU separă granița constelației, desenul stelar și simbolul roiului NGC 7243. Urmărește mai întâi stelele numite pe hartă, apoi găsește roiul. În felul acesta, nu confunzi regiunea întreagă cu un singur obiect din interiorul ei.

Punctele mai mari de pe hartă reprezintă stelele care par mai strălucitoare. Literele alpha și beta sunt nume folosite pentru a le identifica; ordinea lor nu coincide mereu cu ordinea strălucirii. Verifică și orientarea hărții: partea de sus nu rămâne tot timpul în aceeași direcție față de orizont.

Dacă distingi prea puține stele pentru a recunoaște desenul, consultă condițiile de observare și încearcă dintr-o zonă mai întunecată. Lumina orașului, împrăștiată în atmosferă, reduce contrastul. Un binoclu te poate ajuta după ce ai identificat regiunea, iar o hartă detaliată îți permite să confirmi stelele din câmpul său.

Ce fel de galaxie este BL Lacertae?

BL Lacertae are în centru o gaură neagră foarte masivă, o regiune din care nici lumina nu poate ieși. Materialul fierbinte și jeturile se află în jurul ei. În cazul unui blazar, privim aproximativ de-a lungul unuia dintre jeturi, ceea ce face radiația deosebit de intensă pentru observator.

Gazul se încălzește în discul din jurul găurii negre, în timp ce se apropie de ea. O mică parte a materialului este redirecționată în două fluxuri opuse, cu viteze apropiate de cea a luminii. Astronomii urmăresc radiația produsă în mai multe feluri de lumină, inclusiv unde radio și raze X.

Numele BL Lacertae vine din clasificarea inițială ca stea variabilă, adică o stea cu strălucire schimbătoare. Observațiile au arătat însă că sursa are natura unei galaxii active. Un punct și variația luminii sale pot atrage atenția înainte să fie înțeles mecanismul care le produce.

Cum au aflat cercetătorii de unde vin razele X?

Cercetătorii au comparat polarizarea luminii, adică orientarea predominantă a oscilațiilor ei. Explicațiile bazate pe protoni și cele bazate pe electroni preziceau polarizări diferite pentru razele X. O asemenea măsurătoare putea separa cele două mecanisme, nu doar confirma că obiectul emite intens.

În relatarea NASA actualizată în 2025, satelitul IXPE a observat BL Lacertae timp de șapte zile, la sfârșitul lui noiembrie 2023. În același interval, telescoapele de la sol au măsurat lumina vizibilă și undele radio. Comparația privește astfel același episod de observație.

Lumina vizibilă a avut o polarizare puternică. Pentru razele X, echipa nu a găsit un semnal puternic și a stabilit o limită superioară. Diferența a susținut explicația în care electronii rapizi schimbă energia particulelor de lumină, numite fotoni.

Procesul se numește împrăștiere Compton: prin interacțiunea cu un electron, un foton poate pierde sau câștiga energie. În jetul studiat, electronii pot crește energia fotonilor infraroșii până când aceștia ajung în domeniul razelor X.

Rezultatul explică producerea radiației în acest caz. Blazarii se schimbă în timp, așa că observațiile repetate și alte exemple ajută la verificarea mecanismelor. Cercetătorii pot afla ce particule produc lumina chiar și fără să vadă direct fiecare electron.

Ce îți spune roiul NGC 7243 despre stele?

NGC 7243 este un roi deschis, adică un grup de stele legate relativ slab prin gravitație, formate de obicei în același episod. Vârsta comună îl face util pentru cercetarea evoluției stelare. Desenul unei constelații, în schimb, nu dovedește că punctele apropiate pe cer s-au născut împreună.

Studiul lui Jilinski și al colaboratorilor, publicat în 2003, a urmărit poziții stelare înregistrate pe parcursul a 97 de ani. Cercetătorii au măsurat mișcările aparente a 2.165 de stele și au identificat 211 membri ai roiului până la limita de strălucire a cercetării. Numărul descrie acea selecție, nu întreaga populație stabilită pentru totdeauna.

Mișcarea și strălucirea ajută la separarea membrilor de alte stele aflate în aceeași direcție. Pentru tine, roiul este și un pas după recunoașterea constelației: găsește-i simbolul pe o hartă detaliată, apoi încearcă să observi concentrarea stelară cu instrumentul pe care îl ai.

Roiurile deschise se răspândesc treptat în populația galactică, de-a lungul sutelor de milioane de ani. Stelele pot păstra o origine comună chiar și după ce grupul nu mai arată compact. O asemenea familie îți arată că desenul cerului se schimbă și prin desprinderea lentă a stelelor care s-au format împreună.