Constelația Eridanul: Un Râu de Stele și Spirale în Spirale

Eridanul, numit Eridanus pe hărțile internaționale, este constelația Râului.

Se întinde din apropierea lui Orion până departe în cerul sudic. În această regiune se află Achernar, o stea a cărei rotație îi schimbă forma, dar și galaxii cu bare de stele, inele și spirale în interiorul altor spirale.

Un astfel de exemplu este NGC 1300. Galaxia are o structură spiralată mică în centrul celei mari. Observațiile îi ajută pe astronomi să cerceteze cum poate ajunge gazul spre interiorul unei galaxii și de ce formarea stelelor se concentrează în anumite zone.

Eridanul pe scurt

• Prescurtare oficială: Eri.
• Figura tradițională: Un râu.
• Perioadă favorabilă seara: Iarna în emisfera nordică.
• Stea strălucitoare din sudul regiunii: Achernar.
• Galaxie spiralată cu bară: NGC 1300, la circa 69 de milioane de ani-lumină.
• Galaxie cu inel exterior: NGC 1291, la circa 33 de milioane de ani-lumină.

De unde poți începe să găsești Eridanul?

Poți începe din vecinătatea lui Orion și a Taurului, unde se află porțiunea nordică a constelației.

Eridanul continuă mult spre sud. De aceea, pentru o primă încercare, urmărește o secțiune scurtă a desenului și compar-o cu stelele vecine.

Deschide harta constelațiilor și caută regiunea Eridanus lângă aceste repere. Harta IAU arată un traseu lung, cu un capăt care ajunge aproape de 60 de grade sud de ecuatorul ceresc. Acesta este prelungirea imaginară pe cer a ecuatorului Pământului.

Întreaga constelație se vede din regiunile ecuatoriale și dintr-o mare parte a emisferei sudice. Din latitudinile temperate nordice poți vedea doar o porțiune. Pentru serile de observație, iarna este un punct de plecare potrivit în nord, iar vara în sud.

Verifică cerul în timp real pentru data și poziția din care privești. Vei putea urmări partea accesibilă a constelației, fără să cauți automat toate stelele de pe harta completă. Achernar se află aproape de capătul sudic, mult mai departe pe cer decât secțiunea din apropierea lui Orion.

De ce este Achernar o stea turtită?

Rotația rapidă o face mai lată în zona ecuatorului decât între poli. Achernar este cea mai strălucitoare stea a constelației, dar pentru ochiul liber rămâne un punct luminos. Forma ei fizică a fost cercetată prin măsurători speciale.

ESO a prezentat în 2003 rezultatele obținute cu interferometrul VLT.

Un interferometru combină lumina adunată de telescoape separate. Cercetătorii au măsurat astfel dimensiunea aparentă a stelei în direcții diferite și au descoperit cât de mult se abătea forma ei de la cea sferică.

Observațiile au pus la încercare modelele folosite atunci pentru structura stelelor. Informația despre formă vine din combinarea semnalelor luminoase. Când recunoști steaua pe cer, vezi punctul de lumină; măsurătorile arată ce fel de corp produce acel punct.

Ce ascunde centrul galaxiei NGC 1300?

Centrul conține o spirală mai mică, aflată în interiorul aceleiași galaxii. NGC 1300 este o galaxie spiralată cu bară, la aproximativ 69 de milioane de ani-lumină. Bara este o structură alungită de stele, din capetele căreia pornesc brațele mari ale galaxiei.

Spirala interioară are în jur de 3.300 de ani-lumină. Detaliile Hubble arată astfel două scări diferite ale aceleiași structuri: brațele mari din jurul barei și discul spiral foarte mic din centru. Gazul poate urma un traseu spre interior prin aceste zone.

Modelele prezentate împreună cu imaginea sugerează că bara poate dirija gazul către centru, iar spirala mică îi poate continua drumul. Relatarea observațiilor nu identifica însă un nucleu care să emită intens datorită gazului atras de o gaură neagră. Existența traseului posibil și alimentarea activă a centrului sunt aspecte diferite.

Imaginea profesională combină observații prin mai multe filtre și două câmpuri alăturate ale telescopului. Pentru o ieșire, alege un singur obiect slab cu ajutorul unei hărți detaliate și consultă condițiile de observare. Poți folosi fotografia pentru a înțelege galaxia, păstrând separat ce identifici efectiv prin instrumentul tău.

De ce se formează stele în inelul NGC 1291?

În inel există gaz din care se pot forma stele, în timp ce centrul are o populație stelară mai veche. Galaxia NGC 1291 se află la aproximativ 33 de milioane de ani-lumină. Are o bară centrală și un inel exterior, în care stelele tinere încălzesc praful din jur.

În imaginea Spitzer prezentată de JPL în 2014, inelul apare roșu, iar centrul albastru. Sunt culori alese pentru a reprezenta radiația infraroșie înregistrată la lungimi de undă diferite. Ele fac mai ușor de urmărit diferența dintre stelele vechi din centru și activitatea din exterior.

Explicația leagă această distribuție de rezerva de gaz. Pe măsură ce centrul consumă materialul disponibil, formarea stelelor poate continua mai departe de el. Mișcările asociate barei pot aduna gaz într-un inel, unde apar alte stele.

O bară sau un inel într-o fotografie devine astfel un indiciu despre viața galaxiei.

În constelația Eridanul, aceste structuri te ajută să înțelegi unde ajunge gazul și unde se formează stele noi. Conturul unei galaxii poate spune ceva despre felul în care se schimbă în interior.