Messier 83: Galaxia Spiralată cu 6 Supernove

Messier 83 este o galaxie spirală barată: prin centru trece o structură alungită de stele, numită bară. Se află la aproximativ 15 milioane de ani-lumină, la granița dintre constelațiile Hidra și Centaurul.

Se poate zări cu binoclul sub un cer întunecat, dar mult mai ușor din emisfera sudică decât din România. Pe harta cerului live, caută mai întâi zona Hidra–Centaurul.

În această galaxie au fost observate șase supernove: explozii atât de puternice încât au putut fi urmărite de pe Pământ. M83 este printre cele mai luminoase galaxii spirală din categoria obiectelor de cer profund. Porecla sa englezească, Southern Pinwheel, trimite la asemănarea cu galaxia M101.

Messier 83 pe scurt

Câteva repere te ajută să înțelegi ce cauți pe cer:

• Tip: galaxie spirală barată, NGC 5236, clasificată SAB(s)c: bară slabă, fără inel, brațe deschise.
• Unde: la limita dintre Hidra și Centaurul, la nord de stelele care formează capul Centaurului.
• Distanță: circa 14,7 milioane de ani-lumină, rotunjit la 15 milioane.
• Mărime aparentă: 12,9′ × 11,5′ după unele măsurători, 11′ × 10′ după altele.
• Luminozitate: magnitudinea aparentă 7,5, prea slabă pentru ochiul liber. Pe această scară, numerele mai mici înseamnă obiecte mai strălucitoare pe cer.
• Cel mai bine: între martie și iulie, mai ales din emisfera sudică.

Diametrul real e mai greu de fixat. Pentru partea luminoasă întâlnești estimări de circa 40.000–55.000 de ani-lumină.

Dacă sunt incluse și zonele exterioare foarte slab luminoase, diametrul ajunge la circa 118.000 de ani-lumină. Valorile depind de cât din marginea difuză a galaxiei intră în măsurătoare, așa că nu descriu neapărat aceeași limită.

O galaxie în care se nasc multe stele

M83 are brațe lungi și bine conturate, vizibile în fotografiile realizate cu expuneri lungi. În aceste brațe, gazul se comprimă și se formează grupuri de stele tinere. Radiația lor face gazul din jur să strălucească; nu este vorba despre o ardere.

O surpriză a venit pe 16 aprilie 2008. Telescopul spațial GALEX a raportat stele tinere în exteriorul galaxiei, la 20 de kiloparseci de centru — aproximativ 65.000 de ani-lumină — într-o zonă unde se credea că materia e prea puțină.

Galaxia pitică NGC 5253 se află aproape. Cele două au interacționat probabil în ultima miliardă de ani, iar întâlnirea a declanșat în centrele lor un val de formare a stelelor, un starburst.

Inele în jurul nucleului

Un studiu din 2007 a găsit în centrul lui M83 un dublu inel în jurul nucleului și o mică structură alungită de praf. Ele ar putea dirija gaz spre centru, unde se formează multe stele într-un timp relativ scurt.

În infraroșu, galaxia arată altfel: praful devine în mare parte transparent. În mai 2010 ESO a publicat o imagine infraroșie de la Paranal, în Chile, care a ajutat la găsirea unor roiuri de stele ascunse. Astronomii speră că galaxii asemănătoare vor ajuta la descifrarea istoriei Căii Lactee.

M83 e și centrul unuia dintre subgrupurile Grupului Centaurus A/M83; celălalt e condus de Centaurus A.

Șase supernove

Aici M83 își merită faima. Au fost observate șase supernove: SN 1923A, 1945B, 1950B, 1957D, 1968L și 1983N. Pentru o galaxie așa de apropiată, ritmul ajută cercetătorii să compare explozii diferite în același loc.

SN 1968L, de tip II-P, a atins magnitudinea 11,9. SN 1983N a atins 11,54 pe 17 iulie 1983 și a devenit prototipul supernovelor de tip Ib, o categorie identificată prin particularitățile luminii emise.

SN 1983N a fost prima supernovă de tip I cu emisie radio detectată, cu Very Large Array, pe 6 iulie 1983. Un an mai târziu, în materia aruncată s-a identificat fier cu o masă de aproximativ 0,3 ori masa Soarelui.

Explozia lasă urme mult după ce lumina ei se stinge. Rămășița supernovei SN 1957D continuă să emită unde radio, iar observații mai lungi realizate cu Chandra au permis și detectarea ei în raze X.

Descoperirea: de la Lacaille la Messier

Nicolas-Louis de Lacaille a descoperit galaxia în 1752, la Capul Bunei Speranțe. Charles Messier a trecut-o în catalogul său în 1781.

Messier a descris o pată slabă, fără o stea evidentă în centru, care devenea greu de văzut când ilumina firele instrumentului de măsură din telescop. John Herschel, la Cap, a notat contrariul: foarte strălucitoare, foarte mare, cu un centru stelar.

Primul care a observat structura spirală a fost Lassell. Prin instrumente mici, aspectul obișnuit este o pată difuză, nu spirala bine conturată din fotografii.

Imaginile amatorilor arată cât contează timpul de expunere. Martin Pugh, din El Sauce, Chile, a adunat 18 ore și 24 de minute în aprilie 2023 și 24 de ore și 40 de minute în iunie 2018.

Cum o vezi

Poți încerca în serile de primăvară și de început de vară. Din emisfera sudică, galaxia urcă mai sus, iar sub un cer întunecat poate fi zărită cu binoclul. Nu te aștepta la brațe colorate: vei căuta o pată mică și difuză.

Din România, M83 rămâne jos spre sud, așa că ai nevoie de un loc întunecat și de un orizont liber în acea direcție. După ce ai identificat zona Hidra–Centaurul, folosește o hartă detaliată pentru a găsi galaxia.

Ce arată fiecare instrument:

• Binoclu: o pată difuză, vizibilă mai ales din sud.
• Telescop de 150 mm: o pată nebuloasă cu un nucleu proeminent.
• Telescop mai mare: pot apărea mai multe detalii în jurul nucleului, dacă cerul și poziția joasă a galaxiei permit.

Verifică condițiile de observare înainte să ieși: nori, întuneric și lumina Lunii contează mult la un obiect așa de slab. Evită nopțile în care Luna este aproape plină.

Alege o seară cu Lună puțină și verifică întunericul zonei pe harta poluării luminoase. Dacă nu găsești galaxia din prima, revino când ajunge cel mai sus pe cer; poziția ei joasă poate conta mai mult decât mărimea telescopului.

Ce rămâne deschis

În aprilie 2025 au apărut primele indicii ale unei posibile găuri negre supermasive în centrul lui M83. Gazul puternic ionizat detectat cu Webb ar putea fi semnul unui nucleu activ, alimentat de o gaură neagră. Interpretarea trebuie însă confirmată.

Cele șase supernove observate într-un interval de 60 de ani nu permit prezicerea următoarei explozii. Arată însă cât de mult poate afla astronomia din aceeași galaxie: de la stele abia formate până la urmele lăsate după moartea lor.